Suntem pământ şi foc,
Dor şi noroc
Şi-n albia cea adâncă a timpului, urmăm prin vis
Un singur colţ de nemurire, crezând în paradis.
Suntem lumină şi iertare
Dar doar când sus un soare
Desface dintre raze
Săgeţi ce frâng iar oase.
Trâmbiţa o auzim dar nu se mişcă nimeni
Ţărâna să o scuture de nesfârşite molimi
Avem tot ce ne trebuie-n desagă
Fără să ştim că ţara asta ne e dragă!
Strămoşii ni-i vorbim prin vise
Dar înspre ziuă îi uităm şi pare-ni-se
Că nici nu i-am avut vreodat’
Ci numai alţii cu-mprumut ne-au dat!
Dar ce să vezi, ce zarvă mare, corbii
Vestesc iar zăngănit de săbii
De data asta capul cel sfânt nu mai păzeşte
Şi zarurile spun: că cine moare, nu iubeşte!
