Sunt porţile deschise la Sarmi în cetate
Şi vifor mai năpraznic se-abate tot mai tare.
Stihiile naturii sunt vis urât de noapte
În faţa lui Traian şi oastea-i „Libertate”!
Roma aşteaptă sânge şi capul cel măreţ
Să se rostogolească pe marmura cea rece.
Mândria tot loveşte, Traian iar stă semeţ
Iar dacul sfânt, nemuritor şi rece.
Văpaia se întinde şi-n scrum preface-n noapte
Şi sufletul cel Dac, un dac ce nu mai poate.
Marea de sânge, mormântul ce triumfă
Închide poarta Sarmi şi o preface-n umbră.
La răsărit, când cel biruitor dormea
Trădatul Decebal, în codrii, cu umbra lui tot rătăcea.
Căta să strângă oaste acolo sus în suflet
Şi neştiind că mii de ani a răscolit în umblet...
