Dacul

Mai că ţi-am prins din urmă glasul

M-ai împietrit aici, ţinându-mi pasul

Şi te-am zărit printre copaci şi stânci

Lăsându-mi între brazi, albe flori de nuci.

O Sânziană-mi ţine calea

În miere şi parfum se scaldă-acum chemarea

Cireşe-amare îţi culeg cu şovăială

Cântându-ţi zarea ce-o priveşti doar cu sfială.

Te-am auzit acolo sus, în munţi

Şi chipul ţi-am zărit printre acei daci cărunţi

Căciula-ncovoiată nu trădează mângâiere

Poate mâhnire, nerăbdare şi durere.

Pentru o clipă te-am zărit aievea

Şi-o lacrimă rostogolindu-se atinge iarba

Eşti lângă mine, eşti în mâna mea.

Iar palma-aceasta mică, păstrează-n ea istoria ta.

N-am să te uit, chiar dac-ai dispărut

În negura cea deas-a vremii, lăsându-mi amintirea din trecut!

Pentru o clipă, ai fost în mâna mea

Iar eu ţi-am mângâiat cu drag şi dor acea adâncă ran-a ta!