Geneza


Ochii mi i-am deschis
Şi văd prin tine
Ce n-am ştiut nicicând
DACă e rău sau bine:
Ce nu am desluşit: cetăţi printre ruine.
Şi am văzut talantul
Acelui neam de daci
Ce şi-n realitate
Au nume ca de traci.
Şi între pietre sfinte, el, falnic se arată,
Dintre oşteni, viteazul, un dac de altădată.
„Sunt rege”- mi spuse, iar eu crezui în şoaptă
Că văzu-mi joacă feste către o altă poartă.
Tăcuţi, printre mesteceni, ei mă privesc oftând:
Oare mai sunt aceeaşi, sau doar din când în când?

Şi stânca iar vorbi de printre ramuri verzi:
„Tu, pasăre măiastră, de ce nu crezi ce vezi?
Sunt neamul tău străbun şi dintre ei te tragi,
Eşti fiica unui dac, acel neam sfânt de traci!
Să-ţi întregeşti menirea şi să ne dai de ştire
Tu lumii să ne spui, în dar, ca amintire.
Căci pe aceste plaiuri din moşi şi din strămoşi
Tot daruri se pogoară doar pentru cei pioşi.
Pe astă sfântă „masă” situată între munţi
Am pregătit şi „vinul”, doar pentru cei cărunţi”...

Frunzişuri dezvelite îmbracă zidul tău;
În amintirea nostră, Blidar vei fi mereu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu