Paznicii

Răsari în cale-mi şi deşiră

Ghemul cel încurcat între războaie

Adu-mi spre zare, urme de lumină

Ca să-ţi strâng sufletul de prin noroaie.

Toiagul vremii stă înţepenit în colb

Şi-n munţi tot urlă Lupul Alb

A mai rămas o Sânziană sus, de strajă

Dar e de mult poveste cu sclipiri de vrajă...

Ridică-te acum şi tot vorbeşte

Căci pentru tine am venit aici!

Ştiu cine eşti, tu, al meu rege

Nu poţi muri, cât timp suntem aici!

Ne tot priveşti de pe o creastă poleită

Iar soarele îţi tot brăzdează barba sură

Hai, povesteşte, Dacie ciuntită

Cine te-a mai rănit din nou aseară?

De 2000 de ani te hărţuiesc

Sunt tot romani chiar dacă sub alt nume

Învaţă-ne să ne luptăm şi cât trăiesc

Hotarul tău nu îl vor trece cu renume!

Dar hai, vorbeşte, nu te tângui!

E timpul prea târziu şi bate miezul nopţii

Sunt vremile de sânge pline şi târzii

Iar alţii horărăsc din nou că ne sunt sorţii...